Definiție tehnică
Magneziul reprezintă concentrația de ioni de magneziu dizolvați (Mg²⁺) prezenți în apa din sistemul de încălzire, exprimată în miligrame pe litru (mg/L).
Magneziul se găsește în mod natural în apa de la rețea și, împreună cu calciul, este unul dintre principalii factori care contribuie la duritatea apei. Concentrația sa depinde în mare măsură de caracteristicile apei folosite inițial pentru umplere și de geologia locală a sursei de apă.
Într-un sistem de încălzire, magneziul este relevant deoarece contribuie la duritatea totală a apei și poate participa la formarea de depuneri minerale și piatră, mai ales în condiții adecvate de alcalinitate, pH și temperatură.
Definiție simplificată
Magneziul este un mineral prezent în mod natural în apă și este unul dintre principalele minerale care fac apa dură.
La fel ca și calciul, poate contribui la formarea de piatră și depuneri minerale în interiorul sistemului de încălzire, mai ales când apa este încălzită în mod repetat.
Magneziul este important deoarece contribuie la duritatea totală și, prin urmare, poate influența potențialul general de formare a depunerilor din apa sistemului de încălzire.
Un rezultat anormal al măsurării magneziului poate indica:
Apă dură de umplere cu niveluri natural ridicate de magneziu.
Duritate totală mai mare a apei.
Un potențial mai mare de formare a depunerilor minerale în interiorul sistemului.
Completarea repetată a sistemului cu apă proaspătă de la rețeaua publică.
Modificări ale apei din sistem în urma golirii, reumplerii sau lucrărilor de întreținere.
Utilizarea ineficientă a apei de umplere demineralizate sau tratate în alt mod, atunci când se așteaptă un conținut scăzut de minerale.
Diferențe între apa actuală din sistem și caracteristicile inițiale ale apei de umplere.
Deși calciul este, în general, mineralul predominant asociat cu formarea calcarului în sistemele de încălzire, și magneziul poate contribui la depuneri și ar trebui luat în considerare la evaluarea durității totale și a conținutului de minerale din apă.
Depunerea mineralelor poate contribui la:
Eficiență redusă a transferului de căldură.
Debit restricționat prin conducte înguste.
Depuneri pe schimbătoarele de căldură și pe alte suprafețe fierbinți.
Zgomot crescut al centralei sau al sistemului.
Performanță redusă a aparatului.
Consum energetic crescut.
Probleme premature ale componentelor atunci când depunerile devin semnificative.
Magneziul poate oferi și informații utile pentru diagnostic atunci când este comparat cu calciul și duritatea totală. Împreună, acești parametri contribuie la formarea unei imagini mai clare a compoziției minerale a apei din sistem și indică dacă au avut loc modificări de când sistemul a fost umplut inițial.
Prin urmare, magneziul trebuie luat în considerare alături de parametri precum calciul, duritatea totală, M-alcalinitatea, pH-ul și conductivitatea atunci când se evaluează probabilitatea formării depunerilor de calcar și starea generală a apei din sistem.
Magneziul nu ar trebui evaluat, în mod normal, în mod izolat. O concentrație ridicată de magneziu nu înseamnă automat că se formează depuneri de calcar, deoarece depunerea mineralelor depinde de mai mulți factori care interacționează, inclusiv temperatura, pH-ul, alcalinitatea și prezența altor minerale care contribuie la duritate.
De asemenea, este important să faci distincția între magneziu și duritatea totală. Magneziul măsoară în mod specific concentrația ionilor de magneziu, în timp ce duritatea totală reprezintă contribuția combinată a magneziului, calciului și a altor ioni multivalenți, exprimată ca echivalent de carbonat de calciu.
Nivelul de magneziu preconizat variază considerabil în funcție de sursa apei de umplere. Sistemele umplute cu apă de la rețea, care este în mod natural dură, pot conține cantități apreciabile de magneziu, în timp ce în mod normal se estimează că sistemele umplute cu apă demineralizată vor conține niveluri mult mai scăzute.
