Definiție tehnică
Sodiul este o măsură a concentrației de ioni de sodiu dizolvați (Na⁺) prezenți în apa din sistemul de încălzire, exprimată în miligrame pe litru (mg/L).
Sodiul poate apărea în mod natural în apa de la rețea, dar concentrația sa poate fi influențată semnificativ și de modul în care a fost umplut și tratat sistemul de încălzire. În special, dedurizatoarele convenționale de apă cu schimb ionic înlocuiesc ionii de calciu și magneziu care determină duritatea cu ioni de sodiu, ceea ce înseamnă că apa de umplere dedurizată poate conține mult mai mult sodiu decât apa de la rețea inițială.
Sodiul poate fi introdus și prin substanțe chimice pentru tratarea apei care conțin săruri de sodiu. De exemplu, formulele Fernox Protector F1 pot conține molibdat de sodiu, astfel încât concentrația de sodiu așteptată poate depinde de tratamentul chimic prezent în sistem. Prin urmare, recomandările laboratorului Fernox indică nivelul recomandat de sodiu ca fiind „Depinde de tratament” în loc să aplice o singură limită universală.
Definiție simplificată
Sodiul este un mineral dizolvat care poate fi prezent în mod natural în apă sau poate fi introdus prin dedurizarea apei și tratarea chimică.
Măsurarea sodiului ajută la identificarea modului în care a fost umplut și tratat sistemul. Nivelurile mai ridicate de sodiu pot fi perfect normale într-un sistem cu apă dedurizată sau tratată chimic, însă un rezultat neașteptat poate indica o schimbare a compoziției chimice a apei.
Sodiul este util deoarece poate oferi informații importante despre sursa, istoricul tratării și compoziția ionică generală a apei din sistemul de încălzire.
Un rezultat neobișnuit sau ridicat pentru sodiu poate indica:
Niveluri ridicate în mod natural de sodiu în apa de la rețea sau în apa de umplere.
Utilizarea apei dedurizate prin schimb ionic, unde calciul și magneziul au fost înlocuite cu sodiu.
Prezența produselor de tratare a apei care conțin sodiu.
Adăugarea unui inhibitor sau a unui agent de curățare care conține compuși pe bază de sodiu.
Modificări ale apei din sistem în urma golirii, spălării, reumplerii sau întreținerii.
Introducerea unei alte surse de apă.
O modificare neașteptată a concentrației tratamentului sau a compoziției chimice a apei din sistem.
O creștere a concentrației totale de substanțe ionice dizolvate.
O aplicație deosebit de utilă este identificarea apei de umplere dedurizate. Un dedurizator convențional cu schimb de cationi elimină calciul și magneziul din apă și le înlocuiește cu sodiu. Prin urmare, un sistem poate avea duritate totală și calciu foarte scăzute, dar, în același timp, niveluri relativ ridicate de sodiu.
Această distincție este importantă deoarece sodiul în sine nu este un mineral care contribuie la duritate. Sărurile de sodiu, precum carbonatul și bicarbonatul de sodiu, nu se comportă la fel ca sărurile de calciu și magneziu care contribuie la duritate în ceea ce privește formarea convențională a depunerilor de calcar.
Sodiul poate fi util și pentru evaluarea prezenței tratamentelor chimice. De exemplu, datele de laborator publicate de Fernox arată că, după curățare, spălare și adăugarea Protector F1, concentrația de sodiu din apa sistemului a crescut de la 98.36 mg/L în apa de la rețea la 255.5 mg/L în apa tratată din sistem; Fernox a clasificat nivelul adecvat de sodiu ca fiind dependent de tratament.
Din acest motiv, sodiul poate fi deosebit de relevant atunci când este analizat împreună cu:
Calciul și magneziul, pentru a identifica dacă apa de umplere ar fi putut fi dedurizată.
Duritatea totală, pentru a înțelege relația dintre duritatea minerală și sodiu.
Conductivitatea, deoarece sărurile dizolvate care conțin sodiu contribuie la conținutul ionic total al apei.
Molibdenul, borul și fosforul, atunci când aceștia sunt utilizați ca indicatori ai unor produse de tratare sau formulări specifice.
Clorura, pentru a stabili dacă nivelul ridicat de sodiu ar putea fi asociat cu clorura de sodiu sau cu un alt compus care conține sodiu.
Prin urmare, testarea sodiului ajută la conturarea unei amprente chimice mai complete a apei din sistem, în special atunci când sursa apei de umplere sau istoricul tratamentelor nu sunt cunoscute.
Sodiul nu ar trebui evaluat, de regulă, în mod izolat, iar o concentrație ridicată de sodiu nu indică automat o calitate slabă a apei din sistem.
Spre deosebire de parametri precum clorurile sau fierul, sodiul nu are o concentrație unică de trecere/respingere stabilită de Fernox, aplicabilă tuturor sistemelor de încălzire. În rapoartele de laborator Fernox, nivelul recomandat este clasificat drept „Depinde de tratament”, deoarece concentrația preconizată se poate modifica semnificativ în funcție de tratarea apei de umplere și de substanțele chimice prezente în sistem.
De exemplu, o valoare ridicată a sodiului poate fi pe deplin de așteptat atunci când sistemul a fost umplut cu apă dedurizată prin schimb ionic. În această situație, concentrația de sodiu crește deoarece calciul și magneziul au fost eliminați în mod deliberat și înlocuiți cu sodiu.
În mod similar, concentrația de sodiu poate crește după adăugarea unui produs chimic de tratare care conține săruri de sodiu. Prin urmare, rezultatul trebuie evaluat în raport cu nivelul de sodiu al apei de la rețea sau al apei de umplere inițiale, produsele de tratare utilizate, rezultatele testelor anterioare și ceilalți parametri chimici.
De asemenea, este important să nu presupunem că numai concentrația de sodiu indică riscul de coroziune. Comportamentul apei depinde de compoziția chimică în ansamblu, inclusiv de anionii asociați, conductivitate, concentrația de cloruri, pH, concentrația inhibitorului și materialele sistemului.
