Definiție tehnică
Amoniacul reprezintă o măsurare a concentrației de specii de azot asociate amoniacului prezente în apa din sistemul de încălzire, exprimată în miligrame pe litru (mg/L).
Când amoniacul se dizolvă în apă, există un echilibru între amoniacul neionizat (NH₃) și ionii de amoniu (NH₄⁺). Proporția fiecărei forme depinde în special de pH și temperatură; un pH mai ridicat favorizează o proporție mai mare de amoniac neionizat.
În sistemele închise de încălzire și răcire, amoniacul poate fi deosebit de important, deoarece poate fi asociat cu activitatea microbiologică și degradarea substanțelor chimice de tratare care conțin azot. Fernox Laboratories include amoniacul în capacitatea sa de analiză și consideră monitorizarea speciilor de azot relevantă pentru coroziune și dezvoltarea biologică.
Un mecanism recunoscut în sistemele închise este reducerea microbiologică a nitritului sau nitratului la amoniac. Acest proces poate consuma simultan substanțe chimice de tratare și poate produce amoniac, care poate fi agresiv față de cupru și aliajele de cupru.
Definiție simplificată
Amoniacul este o substanță care conține azot și care poate fi prezentă în apa din sistem.
Într-un sistem de încălzire, un nivel neașteptat de amoniac poate fi un semn al unor modificări ale chimiei apei sau al activității microbiologice, în special atunci când sunt prezente substanțe chimice care conțin nitrit sau nitrat. Nivelurile ridicate pot fi, de asemenea, nocive pentru componentele din cupru și alamă.
Amoniacul este important deoarece o concentrație ridicată poate indica activitate microbiologică, degradarea tratamentului sau contaminare în sistemul de încălzire.
Un rezultat anormal sau ridicat al nivelului de amoniac poate indica:
Activitate microbiologică în sistem.
Descompunerea substanțelor chimice de tratare care conțin nitriți sau nitrați.
Prezența bacteriilor care reduc nitriții în apa circulantă sau în biofilm.
Contaminare introdusă prin apa de umplere.
Introducerea unei alte surse de apă sau de substanțe chimice.
Deteriorarea sau modificarea regimului de tratare existent al sistemului.
Condiții în sistem care favorizează dezvoltarea biologică.
O schimbare semnificativă a chimiei apei comparativ cu rezultatele anterioare.
Relația dintre amoniac și inhibitorii de coroziune pe bază de nitriți este deosebit de importantă. În sistemele închise, bacteriile care reduc nitriții pot transforma nitriții sau nitrații în amoniac. Acest lucru poate avea două consecințe: concentrația inhibitorului protector poate scădea, în timp ce amoniacul produs poate crește riscul de atac asupra materialelor susceptibile. (Waterline)
Amoniacul este deosebit de relevant pentru componentele din cupru și aliaje de cupru, precum alama. Recomandările din industrie privind sistemele închise de încălzire și răcire cu apă indică faptul că amoniacul generat prin degradarea microbiană este agresiv pentru cupru și aliajele de cupru și asociază acest mecanism cu fisurarea prin coroziune sub tensiune a robinetelor din alamă.
Prin urmare, nivelurile ridicate de amoniac pot fi asociate cu:
Coroziunea componentelor care conțin cupru.
Deteriorarea supapelor și fitingurilor din alamă.
Concentrații crescute de cupru sau cupru dizolvat.
Pierderea sau degradarea anumitor tratamente cu inhibitori de coroziune.
Coroziune influențată microbiologic.
Formarea biofilmului sau altă contaminare microbiologică.
Reducerea eficacității programului de tratare a apei prevăzut.
Creșterea probabilității de deteriorare a componentelor atunci când persistă condiții necorespunzătoare.
Amoniacul poate oferi, de asemenea, informații utile atunci când este analizat împreună cu nitriții și nitrații. Nitrificarea biologică poate transforma amoniacul mai întâi în nitriți și, în cele din urmă, în nitrați, în timp ce alte procese microbiene din sistemele închise pot acționa în sens invers și pot reduce nitrații sau nitriții la amoniac.
Prin urmare, testarea acestor forme de azot împreună poate oferi o imagine mai completă asupra eventualelor modificări chimice sau microbiologice ale apei din sistem.
Prin urmare, amoniacul trebuie analizat alături de parametri precum nitriții, nitrații, cuprul, cuprul dizolvat, pH-ul, conductivitatea și rezultatele testelor microbiologice atunci când se investighează starea generală a sistemului de încălzire.
Amoniacul nu ar trebui, în mod normal, evaluat în mod izolat. Prezența unei cantități mici de amoniac nu demonstrează automat că are loc o contaminare microbiologică sau coroziunea.
Este posibil ca o anumită cantitate de amoniac să fie deja prezentă în apa inițială de umplere. Inspectoratul pentru Apă Potabilă menționează că amoniacul poate fi prezent în apă și că concentrațiile neobișnuit de ridicate pot indica o contaminare care necesită investigare.
Prin urmare, este deosebit de util să compari rezultatul analizei apei din sistem cu cel al apei inițiale de umplere și cu rezultatele testelor anterioare.
De asemenea, este important să afli exact cum raportează laboratorul Fernox acest parametru. Laboratoarele pot exprima rezultatele pentru amoniac pe baze analitice diferite, de exemplu ca:
NH₃ — amoniac.
NH₄⁺ — amoniu.
NH₃-N / amoniac exprimat ca N — componenta de azot a amoniacului.
Aceste valori nu sunt direct interschimbabile din punct de vedere numeric, așadar definiția, unitățile și limitele de acceptare/respingere din aplicația Fernox ar trebui să corespundă bazei de raportare analitică a laboratorului.
Relația dintre amoniac și amoniu se modifică și în funcție de pH și temperatură, așadar acești factori pot influența semnificația rezultatului.
Atunci când nivelurile de amoniac sunt crescute concomitent cu scăderea nitritului, indicii de activitate microbiologică și nivelurile crescute de cupru sau cupru dizolvat, rezultatele combinate ar indica mai clar o posibilă problemă de degradare a tratamentului sau de coroziune decât rezultatul privind amoniacul luat separat.
